evinciatur

  1. terza persona singolare del congiuntivo presente passivo di ēvinciō
ē | vĭn | cĭ | ā | tŭr
  • (pronuncia classica) IPA: /eː.win.kiˈaː.tur/
  • (pronuncia ecclesiastica) IPA: /e.vin.t͡ʃiˈa.tur/

vedi ēvinciō